Eseul

.Termenul de eseu provine din fr. essai, care inseamna "incercare".
Eseul este forma de notiune a unor observatii personale , cu caracter reflexiv , in care se aduc , in modul impresionistic , o desplina libertate de miscare a spiritului , sugestii de cunoastere pe cele mai diverse teme.
In tendinta de a da expresie unor trairi personale ale ideilor , eseul sta la confluenta filozofiei cu literatura. M. de Montaigne inaugureaza genul & anticipeaza modernitatea speciei (Eseuri, 1500).
In acceptia sa cea mai apropiata , opera eseistica se caracterizeaza pin stilul digresiv & continutul paradoxal. Eseul filozofic sau literar , cu forma sa eminamente deschisa , are o traditie ilustra de-a lungul ultimelor trei secole:
-in cultura engleza :Francis Bacon , John Locke , John Ruskin;
-in cultura germana: Gottfried Leibniz , Gotthold Lessing , Friedrich von Schiller , Johan Wolfgang Goethe , Arthur Schopenhauer , Friedrich Nietzsche;
- in cultura franceza: Michel de Montaigne , Voltaire;
-in cultura americana: Ralph W.Emerson.
Ajuns la apogeu in secolul al XX-lea , cand este cultivat mai mult decat oricand de o serie intreaga de scriitori cu inclinatii spre speculatia filozofica (de la Gilbert K. Chesterton la Miguel de Unamuno), eseul interfereaza domeniul criticii , al istoriei literare & chiar pe acela al romanului , ca Marcel Proust , Thomas Mann sau Aldous L. Huxley. Pentru poetii ermetici & modernisti (de la Paul Valeri la Thomas S. Eliot ), eseul constituie modalitatea predilecta prin care acestia isi formuleaza temele de reflectie.
In literatura romana , primul eseu erudit este Pseudokyneghetikos de Alexandru Odobescu , pe tema vanatorii reflectate concomitent in scluptura ,grafica , pictura & literatura.
Vocatia pentru eseu , in perioada imterbelica , se manifesta la scriitori ca Paul Zarifopol , Mihail Ralea , Lucian Blaga , Camil Petrescu, mai ales in articolele de reflectii. Cu o nota accentuat confesiva , preferinta pentru eseu se observa la exponentii generatiei lui Mircea Eliade & Emil Cioran.