Basmul

Termenul este derivat din vechea slava (unde "basni"inseamna "nascocire", "scornire") & defineste o specie a epocii populare (de regula ,in proza) & culte , cu larga raspandire, in care se nareaza intamplari fntastice ale unor personaje imaginare (feti-frumosi, zane, animale nazdravane etc.), aflate in lupta cu fortele nefaste ale naturii sau ale societatii, simbolizate prin balauri , zmei, vrajitoare etc., pe care ajung sa le biruiasca in cele din urma.

"O gandire a vietii in moduri fabuloase"( cum apreciaza G. Calinescu), basmul trebuie delimitat de poveste (care este mai realista), de legenda (care urmareste explicarea unor fenomene naturale sau istorice), de snoava (scurta naratiune anecdotica).
Basmele romanesti releva o uimitoare bogatie & originalitate in continuturi & forme.
In functie de personaje, de faptele narate , de loculm desfasurarii actiunii & de unele caracteristici ale relatarii, basmele pot fi clasificate in trei mai grupe:
-fantastice(dominate le elementul miraculos);
-nuvelistice (mai apropiate , ca & povestea , de elementele realitatii concrete);
-animaliere (dezvoltate, probabil, din vechile legende totemice , la care se pot adauga sensuri alegorice).
Structura basmului releva:
-o serie de formule tipice: initiale , mediane & finale;
-o gama de procedee specifice;
-personaje-cheie;
-disponibilitate pentru transfigurarea realitatii pana la idealizare.
Paralel cu stravechile sale atestari directe & indirecte , cu aparitia unui numar mare de antologii & de studii dedicate basmului , de la romantici incoace , mai ales, a inceput sa creasca & interesul scriitorilor pentru aceasta specie de o exceptionala vitalitate. Preocuparile in aceasta directie au culminat cu prelucrarile & elaborarile de basme din literatura culta , cele mai cunoscute creatii in domeniu apartinand lui Charles Perrault, Hans Ch. Andersen sau fratilor Jacob& Wilhelm Grimm ( in literatura universala) , lui Mihai Eminescu , Ion Creanga, Ion Slavici , Ion Luca Caragiale, Barbu Stefanescu_Delavrancea, Mihail Sadoveanu (in literatura romana).
Pubicarea primelor basme romanesti dateaza din 1860 (povesti culese & corese de E.B. Stanesu-Aradanul), ian antologia lui Petre Ispirescu (Legendele & basmele romanilor), din 1872, a relevat un foarte talentat povestitor , de alta factura decat Ion Creanga in basmele sale culte.