Incadrare:Aparut in 1883 , avand surse folclorice , mitologice & culturale.
-Poem epico-liric , cu implicatii dramatice.
-Poem alegoric pe tema nefericirii geniului.
-Punctul cel mai inalt al creatiei eminesciene & al literaturii romane.
-Locul comun al marilor teme & motive din lirica Poetului Etern.
Tema:Conditia nefericita a geniului , nascuta din apartenenta sa la doua lumi (temoprala & vesnica).
Structura:
-Alcatuit din patru parti , insumanad 89 de catrene.
-Existenta a doua planuri:universal-cosmic & uman-terestru.
Imaginarul poetic
1.Scema epica
ParteaI (strofele 1-43):
-O fata de imparat se indragosteste de Luceafar.
-Frumoasa il invoca prin incantatie magica.
-Intalnirea lor se petrece in vis , in apele oglinzii & in ochiul "intors".
-Luceafarul se metamorfozeaza neptunic & plutonic (mitul luciferic).
-El ii apare fetei ca fiind "strain" & "fara de viata".
-Invitata in lumea lui , domnita refuza.
-Ea ii cere Luceafarului sa devina muritor.
Partea I reuseste cele doua planuri prin propensia terestrului spre cosmic & al umanului spre etern.
Partea a II-a (strofete 44-64)
-In palatul domnesc traia & pajul Catalin / Cupidon.
-Ispitit de frumusetea Catalinei , el o atrage intr-un joc erotic.
-Faptura "de lut" accepta iubirea celui care ii seamana.
-Ea se desparte de Luceafarul aflat prea sus & prea departe.
partea a III-a (strofete 65-85):
-Luceafarul zboara spre Demiurg , pentru a fi dezlegat de vesnicie.
-El strabate cerurile de stele , intorcandu-se in increatul cosmic.
-In cuvinte ardente el cere un destin uman.
-Demiurgul i se adreseaza pe adevaratul sau nume:Hyperion.
-In discursul sau gnomic, Creatorul ii face o lectie de cunoastere.
-Oamenii sunt fiinte marunte, aflate sub semnul nocturnului.
-Hyperion ("cel care zboara pe deasupra") este sortit sa ramana in vecie.
Partea a IV-a (strofele 86-98):
-Catalin & Catalina isi spun vorbe de dragoste , intr-un decor al inserarii romantice.
-Din nou, fata invoca Lucefarul , spre a-i proteja "norocul".
-Lucefarul ramane in lumea sa "nemuritor & rece".
Partea a IV-a reuneste ambele planuri.
2.Simboluri lirice:
-Autorul foloseste o "lirica a mastilor", fiecare personaj fiind o "voce" (ipostaza) a poetului.
-Demiurgul="vocea" sententioasa din poezia gnomica ("Oda (in metru antic)", "Glossa", "La seaua"s.a.).
-Hyperion=latura geniala, nefericita & eterna.
-Catalin & Catalina=latura umana a lui Eminescu.
Semnificatii alegorice:
Luceafarul=geniul.
Catalina=omul comun.
COMENTARIUL TEXTULUI
Opera Poemul filozofic intitulat "Luceafarul" este capodopera creatiei eminesciene , insula de lumina prin care literatura romana isi asigura dainuirea intru nemoarte.
Aici se condenseaza dimensiunea universala a geniului romanesc; & tot de aici, este simbolizat destinului marelui sau creator care a aprut in litratura noastra "de-a dreptul din ape , ca si Luceafarul"(G.Calinescu)& , dupa o scurta stralucire in veac , s-a intors printre stele, , contopindu-se cu Vecia & devenind mit.
Poemul a fost publicat in aprilie 1883 in "Almanahul Societatii Academice Social-literare "Romania Juna" din Viena , fiind apoi reprodus in revista Convorbiri literare & inclus de Titu Maiorescu , in decembrie 1883 , in singurul volum antum a lui Eminescu.
Tema Tema poemului este conditia nefericita a geniului , nascuta din apartenenta sa la doua lumi temporal diferite.
Elemente de compozitie
1. Titlul este numele celei mai luminoase stele & desemneaza "fata" vazuta de pamanteni a celui pe care l-a indragit o mandra fata de imparat.
In termeni alegorici, Luceafarul este geniul-purtatorul de lumina solitar & neinteles de omul comun, incapabil sa ajunga la infinitul gandirii sale.
2.Incipitul este o formula/secventa memorabila prin care incepe o lucrare epica/poezie & prin care se reflecta in continut , ar un anumit relief.
Incipitul poemului "Luceafarul" il constituie strofa I, in care este prezentata frumoasa fata de imparat:
"A fost odata ca-n povesti,
A fost ca niciodata,
Din rude mari imparatesti,
O pre frumoasa fata.
Plasala intr-un illo tempore specific basmului , pamanteanca va trai , de-a lungul poemului , complexul lucefiric al "caderi".
3.In final (ultima strofa) ea este integrata "cercului" "stramt" al destinului muritorilor , in timp ce Luceafarul/geniul ramane etern.
4.Poemul "Luceafarul" este alcatuit din 98 de catrene (392 de versuri) structurate in patru parti; acestea din urma sunt subordonate la doua planuri:universal-cosmic & uman-terestru.
Construit pe principiul circularitatii & al simetriei , poemul "Luceafarul" releva o perfectiune compozitionala sugerand, parca, aarmonia cosmica.
Astfel, daca partile I & IV sunt alcatuite prin interferarea celor doua planuri, partile a II-a & a III-a sunt construite prin separarea lor:numai planul uman-terestru in partea a II-a & numai planul universal-cosmic, in partea a III-a.
La nivel structural , se creeaza anumite relatii de opozitie: intre geniul & omul comun; intre planul universal-cosmic & cel uman-terestru; intre lumina Luceafarului & "umbra vechiului castel"; intre lumea vie & cea "moarta" ("Caci eu sunt vie, tu esti mort") ; intre oamenii aflati sub semnul timpului devorator & fiintele eterne.
5.Poemul "Luceafarul" dezvolta mari teme & motive romantice:destinul geniului, erosul cosmic , ingerul & demonul , metamorfozele , visul, calatoria astrala, cadrul nocturn , marea , luna etc.
Imaginarul poetic romantic
Partea I se deschide cu o formula specifica basmului ("A fost odata...")care plaseaza povestea de iubire dintre Luceafar & o frumoasa fata de imparat , intr-un timp indepartat , poate la inceputul lumii.
Sub aceste klumini de Geneza , se inchiaga imaginea tinerei pamantence prezentata in urmatoarele versuri (2-8):
"A fost odata ca-n povesti,
A fost ca niciodata ,
Din rude mari imparatesti,
O prea frumoasa fata.
Si era una la parinti
Si mandra-n toate cele,
Cum e fecioara intre sfinti
Si luna intre stele"
Dominantele acestei imagini sunt:frumusetea ("O prea frumoasa fata"), unicitatea ("una la parinti","mandra-n toate cele") & regimul temporal deosebit , care o alatura de elementele eterne (Tecioara & luna).
Unica este & povestea ei de iubire , cezura1 din versul al II-lea ("A fost/ ca niciodata") echivaland cu :"A fost si nu va mai fi".
Privita mai atent , fata se bucura de un dublu regim temporal:
a)prin descendenta ("Din rude mari imparatesti"), este socotita a fi "fiica a cerului" (fetele incoronate avand , in conceptia populara , origine divina); de asemenea , frumusetea ei neobisnuita o aproprie de zanele din basme , ori de Ileana Cosanzeana.
Prin aceste atribute , tanara se incadreaza in etern & capata dreptul de a aspira spre Luceafar.
b)Pe de alta parte , castelul "negru" in care traieste constituie un simbol al destinului uman limitat , iar perspectiva infinita a Cosmosului "are aici semnificatia ascunsa a tanarului mortii" (Marin Mincu).
Pusa fiind sub regim selenar , gingasa pamanteanca isi incheaga aspiratia erotica sub semnul noptii & al visului:
"Privea in zare cum pe mari
Rasare si straluce,
Pe miscatoarele carari
Corabii negre duce".
Inca de acum , imensitatea marii (deasupra careia Luceafarul isi raspandea lumina), sugereaza ca iubirea dintre doua fiinte apartinand unor lumii diferite este imposibila.
In fiecare sera , nostalgica fata isi indreapta elanul erotic spre Lucefar; la randul lui , astrul ii trimite efluvii misterioase , umplandu-i "sufletul" & "inima" de doruri nelamurite.
& cum fiintele din alte lumi pot fi aduse pe Pamant doar prin descantec , domnita rosteste , de doua ori, incantatia magica:
"Cobori in jos, luceafar bland,
Alunecand pe-o raza,
Patrunde-n casa si in gand
Si viata-mi lumineaza!"
De fiecare data, Luceafarul se va metamorfoza , aparand in camera fetei printr-o dubla reflectare:in vis & in oglinda.
Prima metamorfoza constituie ipostaza neptunica2 a celui coborat din inalta lui sfera, de dragul unei pamantence:
"El asculta tremurator,
Se aprindea mai tare
Si s-arunca fulgerator,
Se cufunda in mare;
Si apa unde-au fost cazut
In cercuri se roteste,
Si din adanc necunoscut
Un mandru tanar creste.
Usor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestrei
Si tine-n mana un toiag
Incununat cu trestii
Parea un tanar voievod
Cu par de aur moale,
Un vand giulgi se-ncheie nod
Pe urmele goale.
Iar umbra fetei stravezii
E alba ca de ceara-
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scanteie-n afara."
Chemarea Lucefarului (care ii cere fetei sa-l urmeze in adancul acvatic) echivaleaza cu o invitatie la nemurire , prin intoarcerea la p[reexistenta;dar cum, in ochii fetei, acesta inseamna moartea , refuzul ei este categoric:
"Caci eu sunt vie, tu esti mort,
Si ochiul tau ma-ngheata".
A doua intrupare a Luceafarului , da nastere unui tablou de sfarsit de lume:cerul se roteste , haosul pare a fi incendiat, iar din negrele lui goluri, se-ncheaga o aparitie plutonica3:
"Pe negre vitele-i de par
Coroana-i arde pare
Venea plutind in adevar
Scaldat in foc de soare".
Prin cele doua "nasteri", Luceafarul parcurge un ciclu de viata, pentru a renaste ca om. Rupandu-se insa din "locul lui de sus" harazit de Creator , el reediteaza mitul lucefiric; din aceasta pricina , fata (care il vazuse ca pe un "inger")ii descifreaza acum esenta demonica.
Chema sa iasa din propriul destin ("Si lumea ta o lasa"), fata ii cere astrului sa coboare la conditia umana:
"Tu te coboara pe pamant,
Fii muritor ca mine".
Indragostit de faptura de lut , Luceafarul accepta ipoteza unei existente terestre , nasterea "din pacat", adica renuntarea la lumea lui. & cum pentru acesta este necesara iesirea din conditia sa eterna , Luceafarul porneste spre Demiurg, pentru a obtine dezlegarea.
Sub raport artistic, epitete ca "mort frumos" sau comparatia "E alba ca de ceara" au menirea de a spori impresia de straniu; tot asa, comparatia "Dar ochii mai si minunati/ Lucesc adanc, himeric/ Ca doua patimi fara sat/ Si pline de-ntuneric" are sensuri metafizice.
IN prima parte a poemului , pot fi recunoscute mai multe teme & motive romantice:cadrul nocturn, vechiul castel, reveria , visul , mitul Zburatorului , antiteza viata/moarte , metamorfozele Luceafarului, gigantismul tabloului uranic.
Partea a II-a
Partea a doua a poemului cuprinde strofele 44-64 & este subordonata planului terestru.
In esenta , in cele douazeci de strofe ale acestei parti, se prezinta nasterea iubirii pamantene a frumoasei fete de imparat, pentru pajul Catalin; daca , in primul tablou, intalnirea cu Luceafarul apartinea visului , de data aceasta totul este pus sub regim diurn.
Primul dintre protagonisti este pajul Catalin (reprezentandu-l pe Cupidon). Ipostaza sa mitologica reiese din unele elemente de portret ("Cu obrajei ca doi bujori") dar & din asemanarea cu pajul Cupidon , din poezia cu acelasi titlu, de M.Eminescu; de asemenea , lipsa ascendentilor ("Baiat din flori") & a unui loc de origine ("...si de pripas") il pot plasa in mit.
Solicitat, in palat, la treburi marunte (umple cupele mesenilor, duce tren aimparatesei), Catalin este atras de frumusetea fetei , numita acum , prin analogie , Catalina:
"Ei Catalin, acu-i acu
Ca sa-ti incerci norocul"
Hotararea pajului echivaleaza cu o "coborare" din mit , "norocul" fiind cel care-i "petrece" pe oameni spre moarte.
La randul ei, fata devine tot mai pamanteanca:
- "Dar nici nu stiu macar ce-mi ceri,
Da-mi pace , fugi departe-
O,de luceafarul din cer
M-a prins un dor de moarte".
In ultimul vers , dorul "de moarte" avand sensul propriu, semnifica destinul uman.
Dupa ce Catalin ii dezvaluie fetei atractiile dragostei pamantele, ea fuge in lume cu noul iubit , cu toate ca privirea ii ramane intoarsa spre Luceafar:
"In veci il voi iubi si-n veci
Va ramane departe..."
Se vadeste astfel cata dreptate avea Dumnezeu (in basmul de origine) cand compara "copiii pamantului" cu spuma marii, nascuta & spulberata de o boare de vant. Iubirea tinerei domnite se vadeste a fi, si aici , "o stea cazatoare", care vine din cer, pe un drum de lumina , dar "se stinge de cum atinge pamantul si viata ei tine numai o clipa".
& in partea a doua a poemului pot fi recunoscute elemente romantice: inspiratia din mit , antiteza dintre Luceafar & maruntul paj , aspiratia spre absolut a Catalinei, marea , cadrul nocturn.
Partea a III-a
Incluzand strofele 65-85, partea a III-a a poemului (subordonata planului universal-cosmic) este alcatuita din doua episoade:
a)Zborul Luceafarului spre Demiurg (strofele 65-70).
b)Lectia de cunoastere pe care Creatorul i-o face indragostitului Hyperion (strofele 71-85).
Zborul Luceafarului constituie "o calatorie inversa pe axa timpului" (cum afirma D.Popovici), o intoarcere in Increatul cosmic. In timpul acesteia , Luceafarul strabate , ca "un fulger ne-ntrerupt" imensitatea stelara, comprimand timpul cosmic:
"Si cai de mii de ani treceau
In tot atatea clipe".
Ca faptura a primei creatii , Luceafarul reediteaza Geneza (la care mai asistase o data , intrucat Demiurgul l-a creat mai intai pe el & apoi , lumea):
"Si din a chaosului vai,
Jur imprejur de sine,
Vedea ca-n ziua cea dentai
Cum izvorau lumine;"
Calatoria celui care dorea sa-& schimbe destinul se incheie in varsta precosmica , acolo unde nu exista nici un spatiu pe care sa se puna hotare, nici timp iesit din "Golurile" haosului ("Vremea , ca o apa , n-are puterea de a se umfla in putul eisi a iesi din goluri..."-G.Calinescu):
"Caci unde-sajunge nu-i hotar
Nici ochi spre a cunoaste,
Si vremea-ncearca in zadar
Din goluri a se naste".
Cuvintele pe care Luceafarul i le adreseaza Demiurgului , il caracterizeaza ca pe un nefericit apasat de propria sa eternitate: "De greul negrei vecinicii/ Parinte, ma dezleaga". Rugamintea este exprimata la modul solemn, notiunile de "viata", "moarte" , "vecinicie", capata sensuri noi in gura celui "menit" sa fie etern. "Ora de iubire" devine metafora a vietii finite, dupa care ar trebui sa urmeze "repaosul" total.
"Si din repaos m-am nascut,
Mi-e sete de repaos".
Pentru prima oara , Demiurgul i se adreseaza Luceafarului pe adevaratul sau nume:Hyperion.
"-Hyperion, ce din genuni
Rasari c-o-ntreaga lume,
Nu cere semne si minuni
Care n-au chip si nume;
Tu vrei un om sa te socoti,
Cu ei sa te asemeni?
Dar piara oamenii cu toti,
S-ar naste iarasi oameni.
Ei numai doar dureaza-n vant
Deserte idealuri-
Cand valuri afla un mormant,
Rasar in urma valuri;
Ei doar au stele cu noroc
Si prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Si nu cunoastem moarte."
Cuvintele Creatorului constituie un discurs gnomic, strabatut de motivul "Fortuna labilis" (Norocul este schimbator).
Sub semnul acestuia , se afla fiintele umane , fapturi marunte & ridicole care astazi cladesc ceea ce maine va fi spulberat.
Antiteza intre termenii:"dureaza" & "in vant" releva nativitatea mandra a celor care nu sunt decat "nume trecatoare" in cartea vietii. De aici metafora "stele cu noroc" sporeste dramatismul destinului uman , aflat sub dominatia unui noroc schimbator.
In ultimele versuri ale fragmentului , antiteza intre "ei" & "noi" opune fiintelor marunte , lumea eterna careia ii apartine Hyperion.
"Eon hipercosmic" (G.Calinescu) constituind a treia parte din Spiritul Universului , Hyperion aspira spre moartea totala; tocmai din aceasta pricina insa , moartea ii este refuzata , caci ea ar echivala cu negarea unitatii dintre Unul & Tot , ar schimba echilibrul lumii:
"Tu, eternul meu intreg
Ramai a treia parte
Cum vrei puterea mea s-o neg,
Cum pot sa-ti darui moarte?" (strofa ramasa in manuscris)
Nici demiurgul insusi nu poate stavili nasfarsita revarsare din viata in moarte & din moarte in viata, care le-a fost data oamenilor:("Caci toti se nasc spre a muri/ Si mor spre a se naste"). Ce ar insemna pentru Hyperion viata finita? Ar insemna sa schimbe o eternitate senina pe alta zbuciumata, intrerupta de reincarnari succesive-cea a oamenilor. In schimb , Demiurgul ii ofera alte moduri existentiale:cunoasterea prin Logos ("Cere-mi cuvantul meu dentai"), ori transformarea esentelor muzicale ale Universului prin cant orfic ("Vrei sa dau glas acelei guri...") Ca un ultim argument , Creatorul ii arata pamantul (metafora "pamant ratacitor") & pe cei doi indragostiti- Catalin & Catalina.
& in partea a III-a a poemului exista elemente romantice: uriesismul viziunii cosmice , zborul intergalactic, apelul la mitologie, antiteza intre lumea muritoare & cea eterna.
Partea a IV-a
Partea a IV-a a poemului (strofele 86-98) cuprinde, ca & prima , cele doua planuri: uman-terestru & universal-cosmic.
Acum, intr-un decor romantic, din care nu lipsesc luna , teiul & floarea de tei, cei doi indragostiti (Catalin & Catalina) isi spun vorbe de iubire:
"Caci este seara-n asfintit,
Si noaptea o sa-nceapa;
Rasare luna linistit
Si tremurand din apa
Si imple cu-ale ei scantei
Cararile de cranguri;
Sub sirul lung de mandri tei,
Sedeau doi tineri singurei".
Cei "doi copii/ Cu plete lungi, balaie" prezinta perechia primordiala, pura , nediferentiata, plasata intr-un spatiu mitic in care apele germinale nasc luna.
Peisajul ridica la dimensiuni cosmice idila celor doi "caci numai dragostea si moartea ii poate reda universului pierduta lui unitate" (Zoe Dumitrescu Busulenga).
Transfigurat sub vapaia iubirii , Catalin rosteste cuvinte care vizeaza dimensional vesnicia: "Revarsa liniste de veci/ Pe noaptea mea de patemi". Pentru ultima oara , Catalina invoca Luceafarul spre a-i lumina "norocul". Dar "demonul sau geniul a invatat marea lectie a aventurii umane si istoria pentru el nu va mai incepe niciodata de la capat" (Zoe Dumitrescu Busulenga).
Catalina se integreaza astfel acelei lumi pe care Hyperion o priveste cu superioara detasare in strofa finala:
"Traind in cercul vostru stramt
Norocul va petrece,
Ci eu in lumea mea ma simt
Nemuritor si rece".
Antitezele: "cercul"-"lumea","vostru"-"mea" distanteaza geniul de lumea muritoare conferindu-i trista aureola din manuscrisul eminescian: "El n-are moarte, dar n-are nici noroc".
Teme & motive romantice:destinul geniului , luna , teiul , inserarea.
Poem liric
Dincolo de schema epica (in care se urmareste , cu unele modificari, scenariul basmului), "Luceafarul" ramane un poem liric, in care "personajele" reprezinta "voci" ale poetului:"Poetul este , ce-i drept Hyperion , intrupand ideea de necesitate & tanjind de o oboseala a inexorabilului. Dar este & Catalina , muritoarea care aspira la eternitate & care, ziua urmeaza chemarea lui Catalin, iar noaptea , pe aceea a Luceafarului(...). In acelasi timp, Demiurgul simbolizeaza tot pe poet, in ipostaza lui cea mai inalta, cand poate rosti sentintele din <
Dupa cum remarca Tudor Vianu, poemul se bazeaza pe o "lirica a mastilor".
