Forme hibride ale civilizatiei romanesti ( mijlocul secolului al XIX-lea)

Comedia (fr.comedie, lat.comoedia)-specie a genului dramatic , in proza sau in versuri , care provoaca rasul prin satirizarea moravurilor, a tipurilor umane sau prin inlantuirea unor situatii neprevazute , avand un final fericit & , deseori , un rol moralizator. Comedia poate fi de caractere , de moravuri , de intriga etc.

Comicul (fr. comique, gr. komikos)- categorie estetica in a carei sfera intra actele, situatiile sau personajele care provoaca rasul. Sursa comicului este contrastul dintre aparenta & esenta, dintre pretentii & realitate , dintre asteptari & rezultate, dintre ceea ce este & ceea ce vrea sa para sau crede ca este un personaj. Contrastul comic este inofensiv & este receptat de spectatori intr-un registru larg de atitudini:bunavointa, amuzament, induiosare, dispret. Comicul implica existenta unui conflict comic (contrastul), a unor situatii & personaje comice.
Tipuri de comic/ forme de realizare a efectului comic in dramaturgie sunt: comicul de situatie, comicul de caractere, comicul de moravuri, comicul de limbaj, comicul de nume.

Calc lingvistic-traducerea metaforelor unui cuvant compus sau ale unei locutiuni straine prin echivalentele romanesti, un mijloc extern de imbogatire a vocabularului care consta in copierea, imitarea sau imprumutarea asa-zisei structuri sau forme interne a unui cuvant strain (derivat sau compus) sau a unei unitati frazeologice , ultimele fiind realizate in primul rand prin imitarea unor metode frantuzesti; exemple: a obtine obtenir, cale ferata voie feree, a cadea de acord tomber d'accord.

Decalcurile frazeologice realizate de Chirita constau in traducerea cuvant cu cuvant a unor expresii romanesti, care in limba franceza au alt echivalent sau nici nu exista. Aceste traduceri mot a mot constituie o dovada a inculturii, a cunoasterii superficiale a limbii straine la moda & sunt o sursa a comicului de limbaj.

Uzul diversificat al limbii literare

Limba literara reprezinta registrul cultivat, aspectul cel mai ingrijit al limbii unei comunitati, codificat prin norme & consolidat cu precadere prin scris , chiar daca exista o varianta orala, utilizata indeosebi in comunicarea in comunicarea didactica sau stiintifica. Desi normele limbii literare au un caracter istoric, ele se modifica lent , caci rolul lor este tocmai acela de a consacra uzul unic a limbii pentru o perioada cat mai lunga de timp. Stilurile functionale (sau limbajele functionale) ale limbii literare sunt varietati ale acesteia , diferentiate intre ele prin scopul pe care il variaza in procesul comunicarii. Specialistii accepta, in general, existenta a trei stilui functionale: beletristic , stiintific & juridic-administrativ, lor adaugandu-li-se & cele publicistic, familiar (colocvial) , oratoric & epistolar.

Variante literare libere

Variantele literare libere sunt acele forme care circula paralel in limba literara actuala , fiind acceptate de lucrarile normative in vigoare, pecum DOOM2, & considerate, asadar, corecte. Intrebuintarea uneia sau a alteia dintre aceste forme este directa , in general, de pereferinta subiectiva a vorbitorului. Contextul in care se produce comunicarea, varsta , profesiunea etc.au & ele o influenta in alegerea variantei considerate a fi cea mai potrivita.
Variantele literare libere sunt fonetice (se diferentiaza prin rostirea unui sunet/ a unui grup de sunete sau a accentului -mănastire/ mânastire, filozof/ filosof; intim/ intim), morfologice (admit flexiunea diferita a substantivului- hamacuri/ hamace & a verbului - avuram/ avuseram), lexicale (admit forme duble ale aceluias termen-margea/ margica) & ortografice (admit folosirea sau nu a cratimei, in functie de ritmul vorbirii- de aici/ de-aici).